Category: Sfaturi


Un articol frumos despre alaptare

February 3rd, 2014 — 12:31pm

Am dat azi peste un articol foarte frumos si valoros despre alaptare. Recomand aceste randuri fiecarei viitoare mamici, tuturor taticilor dar si bunicilor :) pentru a sprijini o proaspata mamica.

Citez aici un paragraf :

“sanul gol semnifica o productie crescuta de lapte, iar sanul plin se traduce prin incetinirea producerii. In Romania exista conceptia gresita ca, daca sanul este gol, mama nu mai are lapte (motiv pentru care se ofera cu prea multa usurinta lapte praf), si ca, pentru a pune copilul la san, trebuie sa asteptam umplerea sanului. Un bebelus goleste la o masa aproximativ 80% din laptele existent in san, iar productia de lapte are loc in continuu, asadar sanul nu este niciodata complet gol. Punand copilul la san de fiecare data cand acesta cere, asiguram o productie de lapte adecvata cererii. Asteptand umplerea sanului, nu facem decat sa incetinim productia de lapte.”

Daca v-am starnit interesul, gasiti tot articolul aici: http://alapteaza.ro.

 

Comment » | Bebe, Diverse, Educatie, Sfaturi

Somnul Anei la 2 ani si cateva luni

January 15th, 2014 — 12:20am

Foarte pe scurt vreau sa marchez cateva lucruri legate de somnul Anei, acum la 2 ani si aproape 3 luni:

  • a inceput sa doarma toata noaptea si sa nu se mai trezeasca pentru tzitzi
  • adoarme cu buni singura ziua (cred ca bunica Maria ii canta sau ii citeste povesti si Ana adoarme singura)
  • in seara asta a adormit complet fara mine: tati dormea langa ea si eu i-am spus ca ma ridic din pat si ma duc in bucatarie ca am ceva de lucru. Ea mi-a spus ca e ok si am mers in bucatarie. Am auzit-o cum isi canta singura cantecele de somn, apoi am auzit-o cum s-a tot foit si intr-un final, dupa vreo 30 de min am mers sa vad ce face iar ea dormea frumusel.

Asa ca am cateva sfaturi pentru mamicile ale caror copii se trezesc noaptea:

  • nu va stresati, nu va fi mereu asa
  • lasati lucrurile sa decurga de la sine, nu fortati copilul sa faca cum vreti voi. Intelegeti ca si ei au o personalitate pe care noi ca parinti o respectam.
  • nu va lasati indimitate de oamenii care va dau sfaturi sa nu alaptati :) . E cel mai frumos si cel mai linistitor lucru pentru un bebelus si pentru un copil ! Si da, sa stiti ca odata cu trecerea timpului mesele de noapte se vor rari. Trezirile de noapte sunt generate de multe lucruri: o cina grea la stomac, sete, nelinisti adunate de peste zi, nevoia de a merge la toaleta, nevoia de a sti ca mama e aproape.

 

Comment » | Bebe, Diverse, Sfaturi

Prima data la librarie

November 18th, 2013 — 9:31am

Anei ii plac foarte mult cartile :) . Ii citim mult si ea ne citeste la randul ei. E foarte simpatica cum incearca sa mimeze cititul din carti a caror continut il cunoaste.

Cartile care ne plac cel mai mult acum, la 2 ani si 2 saptamani sunt urmatoarele:

  1. Colectia Bobita si Buburuza
  2. Cartile Luciei Muntean:
  3. O enciclopedie ampla pentru cei mici primita cadou de la bunica Maria. In enciclopedia aceasta sunt descrise multe notiuni (de exemplu stiluri de dans, continentele, animalele si pasarile), sunt poezii si cantecele, alfabetul, numerele.

Vineri i-am propus Anei sa mergem la plimbare in oras si i-am mai spus ca daca vrea o sa intram intr-o  librarie. M-a pus sa ii explic ce inseamna librarie si cand a auzit ca e vorba de o camera cu multe carti m-a lasat sa o imbrac repede repede si am pornit la drum. Anei i-a placut camaruta plina de carti a librariei Bookstory. Ne-am ales (mai mult eu am ales) si o carticica pe care sa o ducem acasa. Este vorba despre Pozna lui Jackie aparuta la editura Cartea Copiilor. 

Ana a implinit 2 ani si nu stiu daca o sa apucam sa scriem despre cum au trecut acesti 2 ani. Dar foarte pe scurt eu pot spune ca s-a schimbat mult, e o fetita inteleapta si echilibrata. Vorbeste foarte bine (pot spune ca vorbeste ca un adult dar inca nu il poate spune pe R), canta mult (de multe ori ne canta in loc sa ne vorbeasca), ii plac jucariile de plus (pe care le iubeste mult si le spune asta foarte frumos), ii place sa se joace cu lego duplo, stie foarte multe poezii si cantece.
Se culca tarziu (pe la 11-12 noaptea), mananca destul de bine (dar are ea preferintele ei cu care eu m-am obisnuit :) ) si la 2 ani are 10 kg :) .
Eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru binecuvantarea pe care ne-a dat-o prin Ana.

Comment » | Bebe, Diverse, Educatie, Sfaturi

Pastura sau painea albinelor

June 6th, 2013 — 1:55pm

In concordanta cu ceea ce am scris ieri despre antibiotice, am descoperit azi inca un produs natural si cu multe efecte bune. E vorba despre un produs apicol numit “Pastura” sau painea albinelor.
Vreau sa il incerc impreuna cu intreaga familie pentru proprietatile sale imunostimulatoare.

Am dat o cautare rapida pe net si am gasit multe articole despre pastura. Se spune ca pastura are o valoare terapeutica si antibiotica de 3 ori mai mare decat cea a polenului. Continutul sau ajuta la:

  • detoxifierea organismului
  • stimulearea imunitatii
  • tratarea anemiei
  • afectiunile ficatului
  • afectiuni ale sistemului nervos
  • tratarea calcemiilor.

Mai multe detalii despre pastura gasiti la o cautare pe net. Eu am folosit ca surse:

Comment » | Bebe, Diverse, Sfaturi

Alternative naturale la antibiotice

June 5th, 2013 — 4:25pm

Acum cateva saptamani am participat la un workshop foarte interesant care prezenta alternativele naturale la antibiotice.  Prezentarea a fost sustinuta de Dr. Oana Corfariu, un om foarte cald si un medic didicat. Mai multe despre activitatea ei puteti gasi pe sublimartnatura.wordpress.com.

Prelegerea a fost axata pe produse pentru cei mici. Doamna doctor ne-a descris produse care se pot administra incepand cu varsta de 6 luni. Evident, pentru orice produs trebuie recomandarea medicului dar e foarte bine de stiut ca exista astfel de alternative.

Cred ca e foarte util pentru parinti sa participe la astfel de prezentari deoarece multi medici recomanda prea usor folosirea antibioticelor fara a incerca si altceva inainte.

Doamna doctor ne-a prezentat produse cu proprietati multiple, de exemplu Colostrum Plus care se poate folosi pentru orice fel de infectii inca de la varsta de 6 luni. Are proprietati antivirale, antimicotice, se poate folosi pentru re-echilibrarea florei intestinale, in caz de enterocolita sau diaree.
Apoi am trecut in revista beneficiile argintului coloidal (exista pe piata diverse produse care contin argint coloidal in diverse concentratii).

Alte produse despre care am discutat sunt vitamina C, extractul din samburi de gref si tot felul de siropuri pentru tuse sau pentru bronsiolite.

Doamna doctor ne-a prezentat pe scurt si cateva alternative naturiste la antibiotice pentru adulti. A vorbit mai ales despre uleiurile esentiale cum ar fi uleiul de turmenic, ulei esential de cimbrisor/cimbru, ulei de oregano si altele.

Mi-a fost util acest workshop si va indrum sa consulati programul prezentarilor pe site-ul doamnei doctor, sau daca aveti probleme sa mergeti cu incredere la o consultatie.
Toate produsele despre care am vorbit mai sus nu se pot lua “dupa ureche”, ci precum in cazul medicamentelor trebuie un consult medical si in functie de natura afectiunii doamna doctor va poate recomanda un tratament naturist !

Un lucru foarte important este si faptul ca produsele pe care vi le recomanda doamna doctor se pot folosi de catre bebelusi, copii si chiar gravide. Tin minte cat de greu am facut fata unor raceli cumplite pe perioada sarcinii. Ce bine era daca stiam atunci de alternativele acestea naturale !

Comment » | Bebe, Diverse, Sfaturi

Somnul bebelusilor vs somnul copiilor

March 9th, 2013 — 1:00pm

Vreau sa scriu acest post pentru ca daca nu o sa uit cum am evoluat noi in timp cu somnul. Poate experienta noastra va fi utila si altor parinti.

Un articol excelent despre cum dorm bebelusii si copiii puteti citi aici: Timeline of Baby and Toddler Sleep.

Imi plac tare mult articolele ei, si cred ca in primele luni ale Anei am citit si recitit de nenumarate ori articolul asta , dar am mai vorbit despre alaptat in alte posturi.

Si acum pe scurt despre somn la noi:

  • In primele doua / trei luni Ana a avut un orar foarte neregulat de somn. Eu ma asteptam sa doarma de la ora x la ora y. Nici vorba. Erau nopti cand dormea si 5 ore legat si eu ma trezeam tot la 3 ore sa vad ce face de ce nu se trezeste (eram prea stresata — trebuia sa dorm si eu bine sa fiu odihnita pentru cand se trezeste ea). Erau nopti cand se trezea la 11 si adormea pe la 2-3 noaptea si dormea pe noi nu voia sa doarma in patut. Am avut nopti cand si eu si tati am dormit pe fotoliu cu Ana dormind la noi pe burtica. Si acum cand ma gandesc imi e dor de momentele acelea cand Ana, fiind asa ca un ghemotoc mic, dormea la mine pe burtica asa de linistita :) .
    Ziua dormea fara nici un program – singurul program era ca statea o ora maxim 2 treaza si apoi somn.
  • De pe la patru luni a inceput sa stea mai mult timp treaza. Cred ca in timpul zilei putea sta si 3 ore fara sa doarma. Tot cam pe la 4 luni si-a facut un ritual de somn incat avea 3 somnuri pe zi si un somn lung noaptea. Noaptea dormea de pe la 10-11 pana dimineata pe la 8 (cu nenumarate treziri pentru tzitzi), apoi dormea de pe la 10 pana la 12, de la 15-17 si seara pe la 19-20 mai dormea o jumtate de ora. Am dat niste ore aproximative, dar in fiecare zi orele de somn erau altele :) . Cele 3 somnuri ziua ne-au tinut pana pe la 7/8 luni.
  • De pe la 7/8 luni a inceput sa doarma doua somnuri ziua.
  • De pe la 1 an pana la 1 an si 3 luni am avut noi o “mica” problema cu somnul. Avea doua somnuri pe zi, dar daca de exemplu al doilea somn era seara si dormea de la 19-20 sa zicem atunci nu mai voia sa doarma pana noaptea tarziu la 1-2 sau chiar pana la 4 dimineta. Am avut 2 nopti in care pana la 4 dimineta ne-am jucat. In cateva nopti am patit si ceva interesant: Ana s-a culcat la 22 si la 23 a fost in picioare cu chef de joaca si pofta de mancare. In primele nopti ne-am jucat cu ea dar apoi, discutand cu alte mamici am ajuns la conluzia ca nu e bine sa te joci noaptea cu copiii. Asa ca atunci cand s-a trezit noaptea i-am dat apa si nu am aprins lumina, i-am explicat ca toate jucariile dorm, i-am aratat pe geam ca toti vecinii dorm si chiar daca am tinut-o in brate 2 ore pana sa adoarma nu am aprins lumina si nu ne-am jucat.
    Nu se putea sa continuam asa cu adormit la 1-2 noaptea asa ca eu si tati am luat masuri. Am inceput sa o culcam mai devreme dupa-masa pe la 17 cel tarziu 18 si sa o trezim cel tarziu la 19. Apoi pe la 23 am dat stingerea. Si chair daca se mai trezea si voia sa se joace nu o lasam, o tineam in brate, ne plimbam cu ea prin casa, dar nu aprindeam lumina. Asa incet incet am reusit sa o obisnuim cu un program de somn, cel putin noaptea.
  • Acum, la 1 an si 4 luni are zile cu un somn sau zile cu doua somnuri, dar noaptea somnul e oarecum constant. Doarme de pe la 11 (chiar 12 uneori — si la asta mai trebuie sa lucram) pana la 9-10 dimineata. Cumulat acum doarme 12 ore pe zi.

Si ca sa nu uit, foenul ne-a fost prieten de nadejde in primele 4 luni. Erau seri cand zornaia si cate doua ore fara intrerupere. Doar asa putea sa doarma. In primele luni cand nu dormea Ana plangea destul de mult. Tragea niste plansete de se speriau si bunicii. Dar a trecut si acum plange destul de rar. Cu calm si rabdare am trecut peste asta. Am incercat tot felul de lucruri care sa o linisteasca si sa o ajute sa adoarma. Am incercat feonul, zgomot de ploaie, genoflexiuni cu ea in brate :) , leganat, dansat, cantat, plimbat, scos afara. Fiecare a functionat intro oare care masura, dar cred ca cel mai important lucru este calmul si rabdarea parintilor. Un parinte linistit ii insufla si copilului o stare mai linistita (cel putin asta e parerea mea). O vad si acum pe Ana ca daca eu ma agit sau ma stresez e si ea agitata si plange. Deci indirect ii transmit starea mea.

O alta idee importanta este legata de felul in care adorm bebelusii si copiii. Din cate am citit eu pana in jurul varstei de 3 ani ei nu prea pot adormi singuri: sa se puna in pat, sa inchida ochii si sa adoarma, asa cum facem noi adultii.
Eu nu imi pun problema sa o invat pe Ana sa adoarma singura pentru ca nu are rost :) . Are 1 an si 4 luni si a adormit “singura” cand era in manduca sau in sling, dar as putea spune ca asta intra in categoria “adormit in brate”. Cum buni sta cu ea in timpul zilei mi-a povestit ca mai sunt zile in care adoarme singura in carucior afara, dar face asta fara sa o fortam noi sau fara sa planga pana adoarme. Pur si simplu se cere in carucior si adoarme. Seara adoarme numai la tzitzi.
Pana la 1 an a adormit doar in brate sau la tzitzi si noi nu am vazut o problema in asta. Nu am pus-o in patut sa adoarma singura niciodata. Daca puteti, nu-i lasati pe copii sau bebelusi sa planga pana adorm. Nu e o metoda buna pentru a ii invata sa adoarma singuri. Sunt alte metode mai blande. Postez aici cateva linkuri care li s-au parut utile unor mamici din grupul meu de “sprijin” (cuibul berzelor):

1 comment » | Bebe, Diverse, Sfaturi

Care e rolul tatălui după naştere?

April 15th, 2012 — 7:59pm

Chiar dacă femeia are rolul cel mai important în aducerea pe lume a unui copil (thanks, captain obvious) rolul bărbatului dupa naștere nu este de loc de neglijat.

Acest articol e pentru viitorii tătici.

keep-calm-and-carry-onDacă în timpul sarcinii, viaţa de viitor tătic nu pare prea schimbată, după naştere e cu totul altceva.

Toată lumea care are copii îţi spune că vor urma multe nopţi nedormite, oboseală, etc. E normal să fie aşa iar pentru problemele astea de natură fizică te simţi oarecum pregătit.

Însă adevăratele problemele ce apar după naştere sunt de natură emoţională. Iar nopţile nedormite şi oboseala acumulată nu fac decât să accentueze problemele. Mama este foarte vulnerabilă, de aceea principalul rol al tatălui este acela de a fi calm şi de a-şi susţine moral soţia.

Cum? E greu de spus şi cu siguranţă nu e de ajuns un singur articol pentru a trata acest subiect.

Nu sunt psiholog, însă orice proaspăt tătic trebuie să intre în rolul unui psiholog. Sigur, e uşor să observi că soţia ta trece prin momente grele (iar tu la fel) însă e mai greu să descoperi cum s-o ajuţi să treacă peste ele. Simple încurajări de genul “ştiu că e greu, dar împreună reuşim, ai să vezi că peste o zi-două va fi mai bine” pot face minuni. Da, tu eşti lângă ea şi o ajuţi, însă trebuie să-i şi spui lucrul acesta. Apoi, trebuie să cauţi tot timpul latura pozitivă a lucrurilor: “ştiu, bebeluşul nu s-a îngrăşat prea mult, dar e bine că nu a scăzut în greutate. Sunt convins că peste o săptămână se va îngrăşa mai mult”. Sau dacă chiar scade în greutate: “ok, nu trebuie să ne alarmăm acum, hai să mai continuăm cu alăptarea câteva zile înainte să-i dăm lapte praf”.

Nici atunci când totul pare să meargă bine nu trebuie să vă ieşiţi din rolul de psiholog. Amintiţi-i soţiei: “Uite câte progrese am făcut în ultimele două săptămâni”.

Repet, tatăl trebuie să fie foarte calm. În primele săptămâni, orice problemă minoră poate să capete o altă dimensiune în capul părinţilor. E normal să fie aşa, e primul copil, nu ai experienţă, ţi-e frică să nu greşeşti. Însă tatăl e cel care trebuie să revină cu picioarele pe pământ şi să reanalizeze situaţia. De cele mai multe ori se exagerează, iar singurul lucru garantat e stresul.

În plus față de cele zise mai sus, tatăl trebuie să țină piept diverselor sfaturi și „basme” venite în special de la bunici, dar și de la unii medici. Bunicii, chiar daca au intenții bune, pot să vă dea sfaturi mai puțin bune. Lucrurile s-au schimbat în 30 de ani de când au fost ei părinți și cu siguranță au uitat multe lucruri. Soția ta va fi foarte dispusă să-și asculte mama/soacra, mai ales în momentele în care este cu moralul la pământ. Aici vorbesc în special de sfaturile legate de alimentația copilului. În astfel de cazuri, diferența dintre un copil alăptat la sân și unul hrânit cu lapte praf stă de multe ori în puterea tatălui de a lua decizia corectă.

Gata, mă opresc aici cu sfaturile. Poate vor urma și altele dar până atunci, proaspeților sau viitorilor tătici, aveți grijă de soțiile voastre!

Comment » | Sfaturi

Prima baita

February 16th, 2012 — 5:33pm

Da … azi i-am facut pentru prima data baita singura fetitei mele. Pana acum aveam ajutoare (sotul, bunicile), dar azi impinsa de situatie si de un “caca” mare am facut baita, si nu a fost greu deloc :) .

E important ca sa le aveti toate la indemana cand faceti treaba asta pentru ca altfel riscati sa se apuce bebele de plans.

Noi avem o vanita mare (cam de 2 ori mai lunga decat fetita mea). Eu ii pun un prosop destul de gros la caput ca sa nu ii intre in apa si un scutec de finet sub ea. Pun apa in vanita cam de o palma, astfel incat corpul sa nu ii fie acoperit in totalitate de apa. Azi, fiindca am facut baita in graba, temperatura apei a fost de 34-35 de grade si Anei i-a placut de numa :) . Pana acum faceam la 36 de grade, dar se pare ca si 35 ii convine :) .

Baia dureaza 5-7 minute. Dupa asta o scot intr-un finet si o usc cu uscatorul de par pe care ea il adora.

La cat mai multe baite de acum inainte :) .

Comment » | Bebe, Sfaturi

Cât trebuie să mănânce un bebe nou-născut?

January 3rd, 2012 — 10:38pm

Cu siguranţă această întrebare şi-o pun toţi părinţii. Şi cu siguranţă mamele care alăptează pentru prima dată se îndoiesc de capacitatea lor de a-şi hrăni copii[1].

Am trecut şi noi prin aceleaşi îndoieli iar acum că fetiţa noastră a împlinit 2 luni, pot spune că am reuşit să depăşim momentele grele şi nesiguranţa. M-am hotărât să scriu acest articol în speranţa că voi reuşi să ajut măcar o pereche de tineri părinţi.

Aşadar, cât trebuie să mănânce un nou-născut?

Părerea mea e că nu există un răspuns bun sau un răspuns rău. Nu există un răspuns valabil pentru toată lumea. Există doar statistici, există medii, calculate astfel încât să pară că se potrivesc pentru toţi copii.

Problema e că mulţi doctori (chiar şi specialişti în lactaţie) se iau “orbi” după aceste medii. Sau cel puţin cei la care am fost noi, nu vreau să generalizez. Unul din ei ne-a recomandat direct să-i dăm fetiţei lapte praf completare, pentru că n-a luat destul în greutate. Iar celălalt ne-a zis că la două săptămâni bebeluşa trebuie să mănânce 100-120ml la o masă. Nici când am fost la spital (pentru “problema” cu vomatul) n-am primit încurajări.

Dacă era după doctori, acum probabil am fi renunţat la alăptat şi la toate beneficiile pe care acesta le aduce atât copilului cât şi mamei.

De ce am hotărât totuși să ignorăm sfatul medicilor? Tocmai pentru că statisticile de care vă spuneam mai sus reflectă de fapt nişte valori medii. Refuz să cred că un bebe de 3,6 kg trebuie să mănânce la fel de mult ca unul de 3,1 kg. Sau că trebuie să ia în greutate în acelaşi ritm.

Cred că singurul semn că un bebe se hrăneşte destul de la sân e faptul că ia în greutate, măsurat săptămânal. Bine, recomandările sunt să cântărești bebelușul tot la două săptămâni (pentru că într-o săptămână se poate îngrăsa destul de puțin iar în următoarea să recupereze) dar cine are atâta răbdare? :D Cred că găsiți pe net destule articole, statistici și grafice legate de greutatea bebelușilor însă repet încă o dată: fiecare copil e unic și înainte să vă grăbiți să spuneți că bebelușul nu mănâncă destul trebuie să luaţi în calcul abaterea copilului vostru de la medie, plus alte particularităţi[2].

Totuşi, ca să vă faceţi o idee, pun aici un tabel cu greutatea fetiţei noastre:

04 noiembrie: 3,150 kg – la naștere
07 noiembrie: 2,800 kg – ieșirea din spital
12 noiembrie: 2,900 kg
19 noiembrie: 3,110 kg
26 noiembrie: 3,210 kg
03 decembrie: 3,370 kg
09 decembrie: 3,440 kg
13 decembrie: 3,560 kg
16 decembrie: 3,650 kg
20 decembrie: 3,780 kg
24 decembrie: 3,860 kg
29 decembrie: 4,000 kg
31 decembrie: 4,100 kg
03 ianuarie: 4,200 kg

Puteți observa că la început fetița se îngrășa doar câte 100 de grame pe săptămână și abia după o lună a început să crească mai mult.

Chiar dacă e greu la început, perseverați. Iar dacă auziţi cuvintele “lapte praf” ieşind din gura medicului pediatru, cereţi păreri şi de la alţi medici.

Ideea acestui articol nu e că nu trebuie să ascultaţi de doctori. Din contră, de cele mai multe ori am încredere în ei. Doar că subiectul alăptării e mai delicat şi nu cred că e tratat cu destulă seriozitate.

Într-un final am găsit o doctoriţă care ne-a ajutat mult şi ne-a încurajat să continuăm alaptarea.

[1] faptul că plânge mult sau stă tot timpul la sân nu înseamnă neapărat că îi este foame. Asta am aflat și noi, pe propria piele.

[2] de ex. fetiţa noastră a avut un icter uşor ce nu a necesitat să stea la raze şi am fost externaţi mai repede. Ce nu ni s-a spus însă e că bebeluşii cu icter sunt mai somnolenți. În plus, a făcut și aftă. Prin urmare, a mâncat mai greu şi mai puţin.

1 comment » | Bebe, Sfaturi

Inflatia stilului de viata

January 12th, 2010 — 9:51pm

Recent, bugetul lunar al familiei a crescut cu 160 RON. Tu ce ai face cu 160 RON in plus la salar, in fiecare luna? I-ai cheltui sau i-ai economisi?

160 RON sunt o suma foarte mica, aproape ca nici nu-ti dai seama cand ii cheltui. Probabil ca multi oameni ar alege sa-i cheltuie. Mai multi bani? Mai multa distractie! Daca pana acuma cheltuiai 50 RON in club, acum iti permiti sa cheltui 100 RON! Sau iti permiti sa mergi la mai multe filme. Sau sa-ti cumperi mai multe haine. Sau… ati prins idea.

Nu e nimic rau in a te distra, a-ti cumpara haine sau a arunca banii pe diverse lucruri. Insa trebuie sa eviti ceea ce se numeste inflatia stilului de viata, adica cresterea cheltuielilor odata cu cresterea veniturilor.

Noi am decis sa punem cei 160 RON intr-un cont (separat de celelalte economii) luna de luna. De fapt, vom pune deoparte o suma rotunda de 200 RON. O nimica toata. Insa dupa 12 luni, vor fi 2400 RON! Acum gandeste-te… cum ar fi sa te trezesti la sfarsit de an cu 24 de milioane (lei vechi) in buzunar? Noua – adica mie si sotiei – o sa ne prinda foarte bine, probabil o sa mergem la ski in Austria in ianuarie anul viitor.

Bine, bine, dar tot cheltuiti banii, ati putea zice. Da, dar partea buna e ca nu se creeaza nici un dezechilibru in buget in momentul in care revenim din concediu. Nu trebuie sa mancam o luna de zile doar cartofi si fasole pentru ca am cheltuit tot salarul in concediu.

Spor la economisiri si aveti grija la inflatia din priopria casa!

1 comment » | Sfaturi

Back to top