• Ce citește Ana (partea a 5-a)

    Săptămâna ce tocmai se încheie a fost super plină pentru mine. În cele mai multe zile am ajuns acasă după ora 20, deci n-am prea fost atent la ce citește Ana.

    Vineri mi-am făcut timp și am mers cu ea la bibliotecă pentru că trebuia să returnăm cărțile împrumutate acum 2 săptămâni. Și să împrumutăm cărți noi, bineînțeles.

    Iată cu ce ne-am ales.

    Thomas și prietenii lui

    Volumul 1 din Thomas și prietenii lui l-am împrumutat pentru Victor, că data trecută s-a supărat că lui nu i-am luat nimic. Noi aveam deja volumul 4, pe care l-am citit de zeci de ori. Din păcate restul volumelor nu le-am mai găsit prin librării și am înțeles că nu se mai tipărește. S-a bucurat mult că am găsit cartea cu Thomas. Dacă are cineva restul volumelor și vrea să ni le împrumute / vândă, să ne contacteze. La bibliotecă era singurul volum disponibil. Probabil că pentru restul trebuie să vizităm sediile din cartiere.

    Ana citește în mașină

    După ce am plecat de la bibliotecă, am mers s-o luăm pe Raluca de la birou. Drumul a durat vreo 25-30 min iar Ana a citit toată cartea. Așa că s-a apucat de următoarea. Una din cele două.

    Mary Poppins - Alea ciresilor și casa de alături

    Le-a terminat pe ambele vineri seara. Față de celelalte cărți cu Mary Poppins, astea sunt mult mai scurte.

    Sâmbătă dimineață a început să citească George și Codul Indescifrabil - scrisă de Lucy și Stephen Hawking. Până seara era gata.

    George și Codul Indescifrabil - Lucy și Stephen Hawking

    Duminică după amaiază, Victor și Ralu s-au pus la somn. Eu aveam un drum la Altex-ul din Iulius Mall așa că am luat-o și pe Ana cu mine, „mituind-o” cu o vizită la Cărturești.

    Când am plecat de acasă avea în plan să-și cumpere Procesul limonadei - continuarea la Războiul limonadei - scrisă de scrisă de Jacqueline Davies. Am căutat cartea vineri, la bibliotecă, dar nu era. Din păcate nu era nici la Cărturești. Așa că Ana s-a orientat repede spre colecția de la Holly Webb, pe care eu credeam că o avem toată. A găsit două cărți pe care nu le aveam și a ales una.

    Nera, o pisicuță fără stăpân - Holly Web

    Bineînțeles că Ana s-a pus pe citit de cum am ieșit din Cărturești. Întotdeauna face așa. Umblă și citește. A trebuit s-o port cu grijă printre rafturile de la Altex :))

    După ce am ieșit de la Altex, am mers până la birou, să las acolo chestiile cumpărate (două monitoare). Apoi acasă. Când am oprit mașina, Ana m-a anunțat: „Am terminat cartea”.

    Și așa a rămas din nou fără cărți noi. Vineri n-a vrut să-și ia mai multe de la bibliotecă. Oh well… acum a mers la joacă cu Victor :)

  • Ce citește Ana (partea a 4-a)

    La ce „viteză” a băgat vineri-sâmbătă-duminică, mă gândeam că luni sau marți trebuie să-mi fac timp să mă duc cu ea la bibliotecă.

    Dar nu s-a întâmplat așa. Duminică a lăsat deoparte Dosarul Popcorn pentru Ramona cea vitează, scrisă de Beverly Cleary - primită de la bunica Didi.

    Ramona cea viteaza - Beverly Cleary

    Cred că a terminat-o tot duminică, fiindcă are doar 147 de pagini, format mic, text mare.

    Luni a terminat Crăciunozaurul ca să-l poată înnapoia colegei de clasă.

    De marți încolo… a pus mâna pe tot felul de cărți pe care deja le-a citit. Când se plictisește, are obiceiul ăstă: ia cărți mai vechi și începe să citească din ele, aleatoriu. Nu le re-citește complet.

    Pisicuța fermecată de Sue Bentley este printre primele cărți citite de ea. Se vede și după felul cum arată.

    Pisicuța fermecată - Sue Bentley

    Nu știu cum au ajuns paginile în halul ăla. Mai avem așa vreo 2-3 cărți. Zici că-s mâncate de șoareci.

    Ana este fan ponei. A fost și în 2 sau 3 tabere de călărie, așa că Prințesele din Ponilandia scrisă de Chloe Ryder este printre preferatele ei.

    Prințesele din Ponilandia - Chloe Ryder

    Nu știu ce carte citește în poza de mai jos :)

    Ana citește

    Sâmbătă au venit niște prieteni pe la noi. Când a venit vorba de cărți, au menționat de cărțile scrise de Stephen Hawking. Da, acel Stephen Hawking! Am scos din bibliotecă George și cheia secretă a universului iar Ana a început să o citească (de la sfârșit, pe sărite).

    George și cheia secretă a universului - Lucy și Stephen Hawking

    Yes! În sfârșit - îmi ziceam în mintea mea. Îi tot ziceam de câteva luni că ar trebui să înceapă s-o citească, dar ea… nu și nu.

    Adevăru-i că i-am citit-o noi acum vreo 2 ani, când începea ea să citească timid. Apoi am început să citim și volumul 2 iar Raluca a insistat să ne oprim pentru că era vorba de ceva roboți, răpiri, etc, lucruri ne-potrivite pentru un copil de 6 ani. De atunci Ana cred ca a prins un fel de frică pentru cartea asta. Acum sper să o citească. Nu de alta, dar sunt vreo 4 volume groase și ar ține-o ocupată cel puțin o lună :))

    Cu Dosarul Popcorn nu a mai înaintat, a zis că nu-i prea place. De curios, am început să citesc și eu. Am ajuns la pagina 60 și… nu se întâmplă mare lucru. Dar așa este și Frații Karamazov, în primele 100 de pagini te plictisești de mori.

    În fine, citește sau nu „dosarul”, un lucru e cert: săptămâna care urmează va trebui să mergem să înnapoiem cărțile la bibliotecă și eventual să luăm altele. Fiindcă-s în pană de idei, dacă nu are Ana vreo idee, o să luăm împrumut Skellig, de David Almond. Noroc că am descoperit blogul bibiotecii.

  • Ce citește Ana (partea a 3-a)

    Duminica trecută am tot aşteptat ca Ana să-mi ceară o nouă carte, dar lucrul ăsta nu s-a întâmplat. Cele 3 cărţi citite în timpul săptămânii probabil i-au stâmpărat setea de citit. De obicei citea doar o carte pe săptămână.

    Nici luni nu a pomenit c-ar vrea o carte nouă. Dar marţi când ajung acasă văd că are deja o carte nouă. Când am întrebat-o de unde o are, aflu că a împrumutat-o de la o colegă de şcoală. Ana i-a dat colegei cartea Julie din neamul lupilor şi a primit în schimb Crăciunozaurul, scrisă de Tom Fletcher. Foarte fain, zic! Oricum îmi propusesem să cumpărăm mai puţine cărţi şi să începem să folosim abonamentul de la bibliotecă.

    Crăciunozaurul - Tom Fletcher

    Este o carte „serioasă”, are 321 de pagini. Până vineri a citit cam 3 sferturi din ea.

    Vineri, Ana a mers cu şcoala la o expoziţie despre caligrafie la muzeul de artă. La ora 16 a ieşit de la expoziţie, ne-am urcat în autobuz şi ne-am îndreptat spre biblioteca judeţeană, sediul central din cart. Mărăşti (Cluj-Napoca). Am ajuns super rapid.

    Ana avea deja legitimaţie de bibliotecă. Prin octombrie 2019, Raluca (soţia) a dus-o la biblioteca din cart. Zorilor. De atunci n-am mai mers. No… e mai greu dacă nu e deschisă în weekend - când îţi cere copila cărţi.

    În fine, eu „mi-am făcut temele” şi ştiam deja ce cărţi să-i recomand Anei. Adică am intrat în catalogul online al bibliotecii şi am căutat cărţi de la editura Arthur, până am găsit una să-mi placă. Este vorba de Dosarul Popcorn, scrisă de Ana Rotea. M-am bucurat când am văzut că de fapt este o serie de 4 cărţi (obsesia mea cu seriile) şi speram să găsim măcar 2 exemplare la bibliotecă.

    Dar să revin. Ajunşi în bibliotecă, Ana avea planul ei şi dorea să împrumute cărţi din seria Autobuzul magic, scrise de Joanna Cole. Avem acasă una din ele - Să explorăm simţurile. Din păcate nu erau disponibile aici, aşa că a trebuit să se orienteze spre altceva. Ne-am tot gândit ce serii mai avem acasă şi am putea să le continuăm. Ana a ales să continue seria cu Mary Poppins (de Pamela L. Travers) şi a ales volumele 3 şi 4. Primele două cărţi cu Mary Poppins le-am descoperit în 2019, în concediul de la Neptun.

    Am ieşit de la bibliotecă cu astea 3 cărţi:

    Mary Poppins şi Dosarul popcorn

    Ajunşi afară, eu am comandat un taxi (Bolt) iar Ana s-a pus pe citit. Până am ajuns acasă, a citit deja 30 de pagini din Mary Poppins, iar până la culcare a citit-o pe toată (nu mai ştiu care din cele două). Sâmbătă a citit-o pe a doua, iar duminică (adică azi) a început Dosarul Popcorn. Între timp l-a pus deoparte pentru că a primit cadou de la bunica Didi alte două cărţi - şi a început să citească una din ele, că era tare curioasă. Încă n-a terminat nici Crăciunozaurul. Oh well…

    La ora la care scriu articolul ăsta, Ana doarme. N-am apucat să o întreb nici ce notă dă cărţilor şi nici să pozez cărţile primite de la bunica.

    Închei aici, mă duc să mai citesc câteva pagini din Fraţii Karamazov. Altfel risc să-mi atragă iar Ana atenţia că-mi ia o veşnicie să termin o carte :))

    Ce fain e să fii copil, să n-ai nici o grijă şi să ai vreme să citeşti cât ai tu chef.

    Mary Poppins, Dosarul popcorn, Crăciunozaurul

  • Ce citește Ana (partea a 2-a)

    Erus și Valea Recunoștinței cumpărată sâmbata trecută are 124 de pagini, însă textul mare și grafica bogată a făcut să fie „devorată” rapid. Așa că duminică pe la prânz am auzit-o din nou pe Ana: „tatăăă, îmi cumperi o carteee?”. Mda…

    De data asta am mers singur la librărie. Eram pornit să iau Jurnalul unui puști, pentru că era o serie cu multe cărți și asta însemna că scap de stresul căutării următoarei cărți pentru câteva săptămâni. Totuși, având anumite semne de întrebare, ajuns în librărie am zis să caut păreri despre cartea asta și am găsit pagina asta, scrisă de un psiholog.

    Dar marea problemă a acestei cărţi este că este un text banal fără morală. La sfîrşitul cărţii nu-ţi pui nici o întrebare şi nici nu-ţi faci vreo concluzie.

    Am găsit și alte articole negative, dar am dat și peste unul pozitiv, oarecum.

    Și uite că în felul ăsta, lăsându-i să citească și prostii, încep să le placă și cărțile. Pe copiii din ziua de azi nu-i mai fascinezi cu Nică a lu’ Ștefan al Petrii, nu-i cucerești cu Gârleanu și nici nu le deschizi apetitul de lectură cu Ispirescu. Trebuie să-i momești cu ceva actual, ceva pe limba lor. Abia când se vor convinge că între copertele unei cărți se poate afla o lume în care te regăsești, o lume în care te distrezi și te prăpădești de râs, abia atunci vor fi dispuși să deschidă și cărți „serioase”.

    Well, are dreptate într-un fel, dar sunt o grămadă de alte cărți faine iar pe Ana mea nu trebuie s-o momesc cu nimic, deci am preferat să nu cumpăr cartea, încă. Poate… când o să fie mai mare.

    Deci, fiindcă socoteala de acasă nu e aceeași cu cea din târg, a trebuit să pierd vreo oră prin Cărturești. Era o promoție de 2 + 1 gratis la cărțile de la editura Arthur și-am vrut să „beneficiez” de ea. Iată cu ce m-am întors.

    Răboiul Limonadei, scrisă de Jacqueline Davies, 218 pagini.

    Răboiul Limonadei - Jacqueline Davies

    Ana îi dă nota 3/5. Ca referință are seria cu motanul Winston, scrisă de Frauke Scheunemann, care a fost super distractivă și i-a plăcut mult.

    Până marți a terminat cartea, așa că marți seara i-am dat următoarea carte: Aproape sigur, scrisă de Lisa Graff, 279 pagini.

    Aproape sigur -Lisa Graff

    Ana îi dă nota 1/5. Nu a fost prea încântată de ea, dar totuși a citit-o pe toată. Nici eu nu eram prea sigur când am cumpărat-o, dar din tot ce mai era la promoție, era cea mai „light”. Restul erau pentru vârste mai mari, cu subiecte ceva mai violente, de genul insule cu copii orfani, răpiți, etc. E greu să găsești cărți bune.

    Vineri, 24 ianurie - zi liberă, Ana mi-a cerut din nou să-i cumpăr o carte. Așa că am scos la iveală Julie din neamul lupilor, scrisă de Jean Craighead George, 147 pagini.

    Julie din neamul lupilor - Jean Craighead George

    Ana îi dă nota 4/5. Eram aproape sigur c-o să-i placă, fiind în ton cu altele pe care le-a citit (ex: Fetița care iubea renii, de Holly Webb).

    Aseară a terminat și cartea asta iar azi dimineață a început să citească din cărți pe care le-a citit deja: Pinguinii domnului Popper (de Richard și Florence Atwater) și Familia Penderwick (de Jeanne Birdsall).

    Acum a lăsat cărțile și se joacă, dar parcă văd că imediat îmi cere o carte nouă.

    Copiii voștri ce mai citesc?

  • Ce „citește” Victor (partea 1)

    Victor împlinește imediat 4 ani. Nu știe să citească încă, dar îi citim noi în fiecare seară și de obicei îi citește și bunica, înainte de somnul de amiază.

    În ultima vreme, influențat și de colegii de grădiniță, Victor a devenit mare fan Patrula Cățelușilor. A primit o pijama cu Patrula (mulțumim Adela!), avem figurinele și 2 mașini. Noi nu avem televizor acasă iar la desene animate copiii noștri se uită foarte puțin. De obicei se uită când îi lăsăm la bunici. Acasă le punem foarte rar, doar când suntem amândoi (eu și Raluca) prinși cu ceva super important și avem nevoie ca piticii să stea liniștiți 30-60 min.

    M-am bucurat foarte tare când am găsit cărțile astea în Cărturești.

    Cărți cu Patrula Cățelușilor

    Le-am citit deja de foarte multe ori. Victor le știe pe de rost și mă corectează dacă greșesc vreun cuvânt. Dar tot nu s-a plictisit încă de ele. Copiilor mici le plac repetițiile. Chiar și Ana, la 8 ani, mai ia din când în când o carte mai veche și o re-citește.

    Înainte de Patrula Cățelușilor era „moda” cu Fulger McQueen. La fel, avea pijama și câteva mașini - în mare parte din seturile de Lego. Ne-am bucurat când am găsit și o parte din cărți:

    Cărți Disney - Fulger McQueen

    Aveți cumva Mașini 2 de împrumutat?

    Înainte de Fulger, am citit foarte mult cărțile cu Bobiță și Buburuză. Încă mai revenim la ele. Multe din astea le-am cumpărat pentru Ana, înainte să se nască Victor.

    Cărți cu Bobiță și Buburuză

    Recent, am descoperit și seria Prietena mea Conni. Momentan avem doar 3 cărți:

    Seria Prietena mea Conni

    Îmi place când găsesc câte o serie faină, că mă scapă de timpul pierdut în căutarea următoarei cărți. Așa știu că următoarea carte pentru Victor o să fie din seria Conni, de Liane Schneider. Totuși, sper să mai apară ceva și cu Patrula Cățelușilor :))

    Mă opresc aici momentan. Mai avem o grămadă de cărți faine pentru copii - poate o să fac o pagină separată cu toate cărțile.

  • Ce citește Ana (partea 1)

    De vreun an sau doi, Ana și-a format un obicei: în fiecare weekend ne cere să-i cumpărăm o carte. Când doarme Victor de amiază, eu merg cu ea la librărie (de obicei la Cărturești în Iulius Mall).

    Azi fiind sâmbătă, de cum Victor a urcat în dormitor, o aud: „tatăăă, îmi iei o carteee?”. E greu să refuzi asemenea cerințe, nu-i așa? Tocmai a terminat de citit seria de 6 cărți cu motanul Winston, scrise de Frauke Scheunemann. I-au plăcut foarte mult iar acum eram în căutare de ceva nou. De obicei Ana căuta cărțile direct în librărie. Acum, pentru prima oară am deschis carturesti.ro și i-am arătat ceva cărți. S-a uitat la mai multe iar apoi am stabilit împreună că o să cumpărăm Jurnalul unui puști, scris de Jeff Kinney.

    Odată ajunși în Cărturești i-a sărit în ochi noua carte a lui Alec Blenche: Erus și Valea Recunoștinței:

    Erus și Valea Recunoștinței, Alec Blenche

    Mai avem și celelalte 3 cărți din colecția Erus (Erus și Valea Generozitătii, Erus și Valea Răbdării, Erus și Valea Iubirii) așa că Ana a pus imediat mâna pe carte. Eu, care nu mai știam exact ce cărți aveam acasă, o întreb:
    – Asta nu o avem deja?
    – Nu
    – Ești sigură? (pățisem înainte că a vrut să-și ia aceeași carte de 2 ori, doar sub alt format)
    – Da, acasa avem Valea X, Y, Z (nu le mai enumăr încă o dată)
    – Bine, hai să vedem și Jurnalul unui puști

    Am găsit și Jurnalul unui puști. Ana a citit 2 pagini din el și a preferat să cumpere cartea cu Erus. Celelalte 3 cărți cu Erus au fost foarte faine, i-am citit și lui Victor din ele deci eram liniștit că și Valea Recunoștinței va fi ok. De obicei am stresul ăsta - să fie o carte potrivită pentru vârsta ei. Jurnalul unui puști nu eram 100% sigur că potrivit (deși este un bestseller). Aveți careva acasă cartea asta? Cum e?

  • Din nou online

    Acest blog era găzduit pe același server cu blog-ul „personal”. Așa cum povesteam acolo, am avut ceva probleme tehnice cu serverul, așa că și Jurnalul de Familie a luat pauză câtiva ani.

    Am restaurat blog-ul personal în vacanța de iarnă, iar acum mi-am făcut timp să restaurez și jurnalul ăsta. Între timp a expirat și domeniul - noroc că nu l-am cumpărat nimeni între timp.

    Nu mai ținteam minte prea bine ce am scris pe aici și am fost surprins să descopăr 73 de articole. Dacă pe blog-ul personal ziceam că nu i-am simțit lipsa, aici pe Jurnal de Familie îmi pare rău că nu am continuat și n-am salvat amintiri cu Victor (care imediat face 4 ani). Recitind articolele am regăsit amintiri pierdute cu Ana.

    Din cele 73 de articole, am decis să șterg 2 dintre ele. Erau despre restaurantul Lotus, care între timp și-a schimbat locația și probabil meniul. Oamenii erau la început și au dat-o puțin în bară. Dacă o să le mai trec pragul, revin cu un review.

    Din păcate, a trebuit să renunț la comentariile existente. Când blog-ul vechi a fost afectat, „am primit la pachet” și o mulțime de comentarii spam. N-am chef acum să stau să le separ comentariile spam de cele bune.

    Pentru comentariile ce vor urma, am ales să folosesc Disqus.

  • Auto înțărcarea - sau cum s-a înțărcat Ana singura

    Ana are acum 3 ani si aproape 3 luni. Merge la gradinita la program scurt, a devenit mai interactiva de cand merge acolo si totodata parca e tot mai inteleapta pe zi ce trece.

    Vreau sa povestesc putin cum a decurs la noi procesul intarcarii. Eu personal am fost foarte determinata sa merg pe o intarcare ghidata de copil, fara plansete, fara minciuni ca tzitzi nu mai are lapte sau tot felul de pacaleli.

    Asa ca am lasat lucrurile sa decurga de la sine. Incepand de la 2 ani si jumatate Ana a inceput sa rareasca numarul alaptarilor ziua sau noaptea. Au fost zile cand manca doar o data seara, sau zile cand manca de maxim 3 ori tzitzi in timpul zilei si noaptea de 1-2 ori.
    Incet incet a miscorat si timpul petrecut la tzitzi. Chiar daca sugea de 3-4 ori pe zi tragea de 4-5 ori si gata. Am ajuns pe la 2 ani si vreo 11 luni cand la un moment dat mi s-a parut ca a uitat sa suga si chiar am glumit cu ea si i-am zis ca oare ce face ca parca parca nu mai stie sa pape tzitzi. Si ea mai mult statea acolo la san ca ii placea :). Dupa 3 ani frecventa alaptarilor s-a rarit si mai mult, a supt doar 1 data pe zi sau maxim de 2 ori. Pe la 3 ani si 1 luna a facut o stomatita cu gingii inflamate si afte in gurita. Desi putea sa manance mancare solida, nu putea sa suga. Acela a fost momentul in care Ana a debutat intarcarea. Chiar si dupa ce i-au trecut aftele nu a mai vrut tzitzi.
    Au trecut deja 2 luni de atunci si in aceste 2 luni a mai tras maxim de 3 ori din tzitzi si atat. Uneori imi spune ea singura ca s-a intarcat si ii da multi multi pupici la tzitzi si de multe ori adoarme cu capul pe ea. Personal cred ca stomatita aceea a fost cea care a declansat intarcarea Anei. Chiar daca stomatita a deranjat-o nu cred ca intarcarea a fost pentru ea un proces dureros.
    Nu stiu daca e o coincidenta sau nu, dar la noi intarcarea a coincis si cu inceperea gradinitei.

    Eu pot spune ca au fost 3 ani de alaptare continuua si la cerere, 3 ani in care am avut multe de invatat de la un copil minunat, 3 ani in care am evoluat eu ca mama, si 3 ani care m-au invatat ca de multe ori daca las lucrurile sa decurga firesc finalul e unul fericit.

    La fel a fost si cu trecerea de la scutec la olita. Cred ca pe la 2 ani si 7 luni am inceput sa o las pe Ana fara scutec prin casa dar si pe afara dupa ce i-am explicat bine procesul si la ce se foloseste olita. In 2 saptamani Ana a scapat de scutec, a avut accidente foarte putine si intr-o luna a scapat si de scutecul de noapte.

  • Ana la 2 ani și 9 luni

    O scurtă intrare în jurnal, să ne amintim momentul.

    Chiar în ziua în care a „implinit” 2 ani și 9 luni, Ana a început să mearga bine pe bicicletă. Până atunci dădea jumate de pedala în spate, jumate în față. Acum merge foarte frumos dar mai trebuie să se obișnuiască cu frâna :)

    Are și o trotinetă (cu 2 roți în spate) pe care se dă destul de bine. A prins gustul de ceva vreme, din Decathlon, unde se dădea la fiecare vizită.

    Cred că de vreo lună (sau mai mult) Ana a scăpat de scutec. Inclusiv noaptea. Desigur, au fost vreo 2 accidente însă pentru asta s-a inventat cearșaful impermeabil.

    A început să-i fie frică de tunete după o experiență neplăcută cu un foc de artificii organizat aproape de parc.

    De vreo 2 săptămâni și-a spart capul. Are momente în care nu se uită pe unde merge. S-a lovit de colțul unui hidrant aflat pe holul blocului. N-am observat sângele decât a doua zi când am văzut scoarța.

    Vrea să se spele pe dinți aproape de fiecare dată, fără prea mult tam-tam. Asta după ce am cumpărat o carte cu mersul la dentist, din seria First Experiences de la Usborne.

    Am intrat într-un program destul de „normal” în care ne culcam pe la 10:30 - 11:00 PM. De multe ori chiar Ana spune „hai să ne culcăm”.

    Încă mai papă țiți :)

    Cam atât. Până împlinește 3 ani nu cred că mai apucăm să scriem ceva.

  • Despre limite cu Otilia Mantelers

    Au trecut deja 2 săptămâni de când am fost la cursul ținut de Otilia Mantelers însă abia acum am găsit timp să scriu.

    Sincer, nu știam la ce să mă aștept de la curs, dar soția a zis „du-te” și mă bucur că am ascultat-o. Ea a fost cu o zi înainte la un curs despre somnul copiilor - tot cu Otilia - și i-a plăcut foarte mult.

    Mi-a plăcut și mie cursul, dar am oarecum sentimente mixte. Otilia practică playful parenting și face terapie prin joacă. Eu am început de ceva vreme să citesc Playful Parenting (link Amazon) și sunt aproape la final, așa că la curs m-am simțit ca la școală: am citit lecția înainte dar experiența și ghidarea profesorului sunt ceea ce fac o lecție reușită. Asta mi-a plăcut.

    Nu pot să zic că avem probleme mari cu Ana - de cele mai multe ori ne înțelege și nu suntem forțați să-i impunem limite. Suntem norocoși, ceilalți părinți de la curs povesteau tot felul de lucruri. Și poate asta a fost partea oarecum negativă a cursului - Otilia a permis prea multe întrebări, lăsându-mi impresia că nu a fost timp destul pentru a termina tot ce și-a propus. Hmm... probabil că dacă eram unul din părinții cu multe întrebări partea aceasta mi s-ar fi părut pozitivă :)

    Oricum, dacă aveți ocazia să mergeți la vreun curs la Otiliei, vă recomand s-o faceți.

  • Un articol frumos despre alaptare

    Am dat azi peste un articol foarte frumos si valoros despre alaptare. Recomand aceste randuri fiecarei viitoare mamici, tuturor taticilor dar si bunicilor :) pentru a sprijini o proaspata mamica.

    Citez aici un paragraf :

    "sanul gol semnifica o productie crescuta de lapte, iar sanul plin se traduce prin incetinirea producerii. In Romania exista conceptia gresita ca, daca sanul este gol, mama nu mai are lapte (motiv pentru care se ofera cu prea multa usurinta lapte praf), si ca, pentru a pune copilul la san, trebuie sa asteptam umplerea sanului. Un bebelus goleste la o masa aproximativ 80% din laptele existent in san, iar productia de lapte are loc in continuu, asadar sanul nu este niciodata complet gol. Punand copilul la san de fiecare data cand acesta cere, asiguram o productie de lapte adecvata cererii. Asteptand umplerea sanului, nu facem decat sa incetinim productia de lapte."

    Daca v-am starnit interesul, gasiti tot articolul aici: http://alapteaza.ro.

     

  • Reductorul

    Ca orice părinte, așteptam și noi momentul în care Ana își face treburile pe oliță. Cred că de vreo 6-8 luni încoace am tot încercat s-o învățăm cu olița, însă fără să insistăm prea tare. Nu a vrut nici cum. Am renunțat la idee și-am așteptat „să vină timpul”.

    Acum vreo două săptămâni ne-a spus ea din senin: „Vreau reductor!”. De unde i-o venit ideea? Nu știu. Cu siguranță a văzut undeva, bănuim că la Matei - băiețelul nașilor - când am fost la ziua lui. Nu prea ne-o venit să credem când a cerut să-i cumpărăm reductor, prin urmare nu ne-am grăbit să-l cumpărăm. Până sâmbăta trecută, când a stat vreo oră pe el - așa încântată a fost :))

    Bineînțeles, n-am scăpat de scutec dar e un pas important. Oricum copiii până pe la 2 ani jumate - 3 ani nu au capacitatea fizică să-și țină nevoile.

    Așadar dragi părinți (note to self - pe când vine bebe 2) dacă nu merge treaba cu olița, încercați si reductorul, dar nu într-un mod direct. Lăsați copilului impresia că are de unde alege. Sugerați-i că există și posibilitatea de a face pe reductor, lăsați-l să și-l dorească.

    Noi am cumpărat reductorul din Auchan iar după ce l-am pus pe toaletă ne gândeam cum să improvizăm/construim o scară să se poate urca Ana singură pe el. Abia azi mi-a venit idea să caut pe net. I-a priviți mai jos, nu-i așa că-i un produs practic?

    reductor cu scara

    Eh... noi va trebui să ne mulțumim cu reductorul clasic și probabil vom cumpăra un înalțător:

    inaltator baie

  • Hai să plângă tata!

    Deja treaba asta durează de vreo lună. Nu mai știu cum sau de unde a început* dar Anei îi place să ne jucăm de-a plânsul. Și mă pune să plâng de zeci de ori pe zi. Scriu pe blog ca să ținem minte, poate e ceva important.

    Eu de obicei îi intru in joc și mă fac să plâng. O întreb și pe ea ce motiv am să plâng și de obicei  plâng după jucării. Mai sunt cazuri în care plâng după o brioșă, o felie de pâine sau altceva, însă rar. Și mă pun și plâng că nu am jucării și sunt supărat. Îi cer ei să-mi dea o jucărie și de cele mai multe ori răspunde cu „Nu!” și se distrează foarte tare. Îi place să spună nu, să dețină controlul. Iar eu plâng în continuare și îi tot cer. Câteodată îmi dă ceea ce îi cer. Iar când e vorba de mâncare și-i spun că mi-e foame parcă îmi dă mai repede.

    Dacă eu n-am chef să mă joc, merge la mami sau la buni (când e la noi). Însă la mami îi dă rapid tot ceea ce îi cere.

    --

    *cred că i-am sugerat noi jocul ăsta, încercând să-i scoatem la iveală unele sentimente

  • Somnul Anei la 2 ani si cateva luni

    Foarte pe scurt vreau sa marchez cateva lucruri legate de somnul Anei, acum la 2 ani si aproape 3 luni:

    • a inceput sa doarma toata noaptea si sa nu se mai trezeasca pentru tzitzi
    • adoarme cu buni singura ziua (cred ca bunica Maria ii canta sau ii citeste povesti si Ana adoarme singura)
    • in seara asta a adormit complet fara mine: tati dormea langa ea si eu i-am spus ca ma ridic din pat si ma duc in bucatarie ca am ceva de lucru. Ea mi-a spus ca e ok si am mers in bucatarie. Am auzit-o cum isi canta singura cantecele de somn, apoi am auzit-o cum s-a tot foit si intr-un final, dupa vreo 30 de min am mers sa vad ce face iar ea dormea frumusel.

    Asa ca am cateva sfaturi pentru mamicile ale caror copii se trezesc noaptea:

    • nu va stresati, nu va fi mereu asa
    • lasati lucrurile sa decurga de la sine, nu fortati copilul sa faca cum vreti voi. Intelegeti ca si ei au o personalitate pe care noi ca parinti o respectam.
    • nu va lasati indimitate de oamenii care va dau sfaturi sa nu alaptati :). E cel mai frumos si cel mai linistitor lucru pentru un bebelus si pentru un copil ! Si da, sa stiti ca odata cu trecerea timpului mesele de noapte se vor rari. Trezirile de noapte sunt generate de multe lucruri: o cina grea la stomac, sete, nelinisti adunate de peste zi, nevoia de a merge la toaleta, nevoia de a sti ca mama e aproape.

     

  • Prima ieșire la pizza

    Mâine mergem la ziua lui Matei (face 2 ani) și încă nu avem cadou. Ana a sugerat să-i luăm un Lego așa că ne-am pornit să-l cumpărăm. I-am promis că mergem și la pizza. Fiindcă mami are treabă (curățenie la străbunica - aka baba) am mers doar noi doi. Am mers în Iulius Mall, la Auchan, pentru că știam că acolo e cel mai bun preț la Lego[1].

    Ajunși acolo, Ana s-a comportat exemplar. Am pus-o în căruciorul de cumpărături, am mers la raionul de jucării, am luat o cutie de Lego + o bază de construcție, apoi am mers la casă și am plătit. De obicei vroia jos din cărucior, se plimba printre jucării, se juca cu unele și apoi le punea înapoi. Acum nu, a stat în cărucior, liniștită. Mi-a cerut de câteva ori să desfacem Lego, dar i-am explicat că trebuie să-l desfacă Matei.

    Cam lungă introducerea, dar ajungem și la pizza. Am dus Lego în mașină și apoi ne-am îndreptat spre Pizza Hut. Ne-am așezat la masă, ea pe un scaun cu spătar rotund cum avem acasă. Am comandat o pizza quattro formaggi cu blat subțire și o cafea lungă. A fost foarte fain, greu de descris în cuvinte. Mi-am savurat cafeaua, am mers să ne uităm pe geam la lacul înghețat, ne-am uitat după avioane și am așteptat răbdători pizza. Când a venit pizza și-a pierdut răbdarea și a vrut să mănânce rapid - cum face de obicei când scoatem ceva fierbinte din cuptor. I-am tăit bucățele și m-am pus pe suflat - să le răcesc. Apoi am mâncat amândoi liniștiți.

    Spre sfârșit a început să se tolănească în scaun, semn că vine somnicul. Am plătit rapid și ne-am îndreptat spre mașină. Am îmbrăcat-o, am pus-o în scăunel, am dat drumul la cutiuța muzicală și am pornit înapoi spre casă. Bănuiesc că a adormit instant.

    Ajunși la bloc și mașina parcată, am luat-o în brațe și-am dus-o așa până acasă, în pat. Dormea buștean așa că am reușit s-o și dezbrac.

    Și așa a fost prima ieșire la pizza între tată și fiică.

    Ana doarme

     

    [1] Tot de la Auchan i-am luat Anei un Lego exact la fel - acum vreo lună - pentru cadoul de Crăciun.